Romanul cu pilele si relatiile lui

Nu mai ştiu exact unde am mai discutat despre lucrul ăsta. Parcă la un curs de negociere la care am participat la începutul lunii. Profesorul nostru, mai bine zis speakerul nostru, venit tocmai de la Bucureşti pentru a ne învăţa arta de a negocia (e vorba de nişte cursuri pe care le fac extra), a spus la un moment dat, ca off-topic, că românul e omul cu relaţii şi pile. Şi ne-a dat şi o explicaţie.

Se pare că românul moşteneşte meteahna asta de la comunism, când era vital să ai relaţii şi pile, pentru a face rost de tot felul de chestii: mâncare, ţigări şi băuturi fine, haine, intrare la diferite petreceri, etc.

Azi lucrurile nu s-au schimbat deloc. Dacă vrei ţigări la un preţ mai bun sau sticle de băutură, îţi suni tipul care le aduce din vamă. Dacă vrei ţoale de firmă la un preţ mai mic decât în magazine, îţi suni omul care aduce haine de dincolo. Dacă vrei să faci rost de bilete la un concert (sau poate vrei să intri gratis), apelezi la cunoştinţa care se ocupă de organizare sau poate eşti prieten tocmai cu casierul. Dacă ţi se strică ceva în casă îţi întrebi măcar colegii de lucru dacă ştiu vreun maistor. Dacă eşti student şi vrei să iei un examen greu, ori pui pe cineva cunoscut să vobească cu profesorul şi să-l înmoaie puţin, ori te duci direct la el şi-i oferi o mică mare atenţie. Dacă vrei să ocupi un loc de muncă cât de cât respectabil, mai ales acum pe timp de criză, trebuie să decartezi nişte bănuţi sau să ai relaţii puternice. Fiindcă aşa stau lucrurile în Românica şi mai trebuie să treacă cel puţin două generaţii până când ne-om îndrepta.

Nu cred că există vreun român care să nu aibă relaţii şi pile. Şi dacă nu are el direct, îşi întreabă rudele sau colegii de muncă dacă nu cumva cunosc vreun om care-l poate ajuta să-şi atingă scopul.Şi întotdeauna e cineva care cunoaşte pe altcineva, iar acel altcineva te poate ajuta să ajungi la cine trebuie. ÎNTOTDEAUNA!

Apoi, mai e treaba asta cu românul atotştiutor, care se pricepe la orice. De exemplu, unui românaş oarecare i se strică maşina de spălat. Normal că nu se duce direct la o firmă specializată pe astfel de probleme, că s-ar putea să-i ceară atâţia bani pentru o reparaţie, încât e mai rentabil să îşi cumpere o maşină de spălat nouă. Şi atunci, românul, dragul de el, pune mâna pe al lui smartphone şi-şi sună rudele, prietenii, colegii şi-i întreabă dacă nu cunosc vreun om (necalificat) care are cât de cât habar să îi rezolve problema. Primeşte recomandări peste recomandări. Şi-n final ajunge la omul de care are nevoie, acel guru specialist în orice. Şi-i repară maşina de spălat, îl taxează după ochi şi îi garantează că nu o să mai aibă necazuri cu ea.

Şi după 3 luni, i se strică din nou maşina de spălat. Şi guru man nu mai răspunde la telefon. Aşa că iarăşi are nevoie de recomandări. Iarăşi îşi roagă oamenii de încredere. Şi-i vine alt guru să-l rezolve. Şi află de la el că guru man de dinainte efectiv şi-a bătut joc, că a pus piese nepotrivite şi că are noroc că nu i s-a ars deja maşina de spălat. Şi iar dă bani pentru reparaţie şi piese noi care trebuie schimbate. Toate astea le face cu un gol în stomac, că s-ar putea ca peste alte 3 luni să i se ducă naibii maşina din nou şi să trebuiască să cheme un alt guru man specialist în de toate.

În momentele sale de luciditate, dacă e să facă un calcul, românul se gândeşte că mai bine îşi cumpăra de la bun început o maşină de spălat nouă, la care mai primea şi un certificat de garanţie pentru câţiva ani buni. Mă rog, la concluzia asta am ajuns eu ieri după ce am făcut nişte calcule…

Deci, cum ziceam, românului îi place în stilul de mahala, unde lucrurile se rezolvă superficial. Şi românul e atotştiutor, priceput la orice şi nu există în societate dacă nu are relaţii şi pile.

Leave a Reply